Studenţii
din România
România şi studenţii; cultura şi
interesul societăţii pentru ea. Ce semnificaţie ar trebui să poarte aceste
lucruri şi ce valoare au ele astăzi ?
Să ne întoarcem privirea la perioada
în care cenzura trimitea artiştii la canal, în care dictarea era o preocupare a
celor ce preferau să ţină capul plecat în faţa dictaturii.
Deşi ne-am câştigat dreptul de a spune
ceea ce credem şi gândim, nu o facem întotdeauna. În pofida faptului că puterea
cuvântului este una dintre cele mai mari, cuvintele de astăzi au fost atât de
sărăcite, de brutalizate şi de ponegrite încât riscăm să ne pierdem identitatea
naţională; căci un popor fără o limbă corect scrisă şi vorbită, este unul
sortit dispariţiei.
România este cuprinsă de o letargie
prelungită. Din păcate, această letargie s-a întins peste segmentul cel mai
important în viitorul unei ţări: tineretul.
Indiferenţa tinerilor studenţi, şi nu
numai, faţă de o carte, o piesă de teatru, un eveniment cultural duce încet dar
sigur la un declin intelectual din care riscăm să nu mai ieşim prea curând.
Numărul acestora este îngroşat de părinţii pasivi în faţa acestor probleme, ei
mulţumindu-se cu faptul că-şi îndeplinesc „datoria” de a-i finanţa, în scopul
obţinerii unei diplome peste care oricum se va depune praful.
Din fericire, există şi o altă
categorie de tineri. Mai concret, a celor ce ştiu că pot schimba toate aceste
lucruri. Ei cunosc puterea cuvântului; ei sunt cei care, în loc de eternul fluierat
pe stradă după fete sau prezenţa la şcoală doar pentru a-şi etala noul telefon
mobil achiziţionat, folosesc peniţa şi foaia, pensula şi culoarea, mâinile şi
lutul pentru a da viaţă unor opere de artă, pentru a reda văzul celor ce l-au pierdut,
pentru a striga cu toată puterea că nu majoritatea decide.
Trebuie să ne gândim foarte serios la
o reformă a scării de valori, la o „revoluţie” împotriva unei altfel de subminări.
Doar când vom fi reuşit aceste
lucruri, o să putem spune că studenţii şi tinerii acestei ţări pot scrie
istorie.